Skip to main content

În actualul context geopolitic, măsurile de eficiență energetică sunt mai importante ca oricând. De la Bruxelles vine un val de schimbări în privința clădirilor, care trebuie modernizate pentru a consuma mai puțină energie, a-și reduce semnificativ amprenta de carbon, dar și pentru a oferi condiții mai bune de locuit și protecție în fața schimbărilor climatice. Iar România nu poate rămâne în urmă.

Experții români și internaționali prezenți la cea de-a patra ediție a Forumului România Eficientă, desfășurat sub tema „The Role of Buildings to REPowerEU”, au făcut o trecere în revistă a principalelor noutăți legislative la nivel european, precum și a tehnologiilor ce vor fi încorporate de clădirile viitorului. Ei au subliniat și cât de important este, în acest context, programul România Eficientă, care pune accentul pe educarea și informarea privind eficiența energetică și creează modele de urmat în privința renovării la standarde europene.

Următorul material video sintetizează câteva dintre cele mai importante declarații făcute la România Eficientă Forum 2022.

A patra ediție a Forumului România Eficientă a avut loc într-un context foarte propice pentru ideea de eficiență energetică. Poate niciodată nu au înțeles cetățenii europeni, inclusiv românii, care este valoarea evitării risipei de energie. Mai multe despre ambițiile europene în domeniu, dar și despre tehnologiile ce pot contribui la realizarea acestor ținte explică Radu Dudău, director Energy Policy Group (EPG) și coordonator România Eficientă.

Niciodată până acum nu a fost mai pronunțată necesitatea de a promova eficiența energetică”,

a declarat, la rândul său, Christina Verchere, CEO al OMV Petrom, sponsorul oficial al programului România Eficientă.

Pentru România Eficientă, convingerea fundamentală este că școlile publice reprezintă cel mai bun loc de plecare, deoarece renovarea majoră a școlilor duce la economisirea unei cantități masive de energie, precum și la crearea unui mediu mai confortabil și mai sănătos pentru elevi și profesori. De asemenea, renovarea școlilor la cerințe nZEB (nearly zero energy building) reduce emisiile de carbon, creând în același timp spații mult mai bine adaptate la contextul actual. Și, la fel de important, renovarea școlilor are o relevanță educațională extraordinară pentru tânăra generație, de care depinde însuși succesul tranziției noastre energetice”, a adăugat aceasta.

Faptul că programul România Eficientă se axează pe renovarea școlilor este admirabil și un mod inteligent de a educa generațiile viitoare, a declarat Adrian Joyce, Campaign Director la Renovate Europe.Ca o moștenire a perioadei comuniste, performanța clădirilor din regiune, inclusiv din România, este astăzi foarte scăzută. Însă această moștenire poate fi transformată într-un avantaj, a adăugat expertul. Află din acest scurt material video care sunt argumentele acestuia.

Noutăți legislative europene pentru clădiri eficiente energetic

Fără o schimbare fundamentală a modului în care utilizăm clădirile, nu ne vom putea atinge obiectivele climatice și energetice, a declarat Paula Rey Garcia, Deputy Head of Unit, Direcția Generală Energie, Comisia Europeană. Prezentă la cea de-a patra ediție a Forumului România Eficientă, ea a explicat care sunt cele mai importante noutăți legislative în privința eficienței energetice în clădiri, pentru a reduce consumul de combustibili fosili și a transforma stocul de clădiri într-unul cu emisii zero.

În actuala criză energetică, creșterea eficienței energetice este mai importantă ca niciodată, a declarat Adeline Rochet, Senior Policy Advisor, E3G. Măsurile de eficiență energetică în clădiri reprezintă o investiție fără regrete, care va continua să genereze economii în timp și va pune la dispoziție mai mulți bani pentru a investi în domeniile tranziției verzi și sustenabile. În opinia sa, renovarea școlilor este o acțiune incredibil de importantă pentru viitorul copiilor. La fel, a locui într-o locuință eficientă energetic aduce beneficii inclusiv sănătății.

Cum vor arăta clădirile viitorului

Clădirile trebuie privite dincolo de modul tradițional, doar ca un loc în care trăim. Ele trebuie analizate și din perspectiva impactului asupra calității aerului, asupra climei, precum și din rolurile multiple pe care le pot avea în viitor, spune Julian Popov, Președintele Institutului European pentru Performanța Clădirilor (BPIE). Invitat ca expert la cea de-a patra ediție a Forumului România Eficientă, el a detaliat cum vor arăta clădirile viitorului.

Panourile solare vor juca un rol semnificativ în clădiri, afirmă Naomi Chevillard, Head of Regulatory Affairs la SolarPower Europe. Piața a crescut deja accelerat, iar după invazia Rusiei asupra Ucrainei, Comisia Europeană a propus reglementări privind obligativitatea instalării de panouri solare pe clădiri. Reprezentanta SolarPower Europe a oferit mai multe amănunte despre acest subiect.

România trebuie să se pregătească pentru clădirile cu emisii zero

Eficiența energetică este un pilon de bază al planului UE de a atinge neutralitatea climatică, pe care îl face un obiectiv mai ieftin de realizat, a declarat Andreas Graf, Senior Associate la think tank-ul Agora Energiewende. El a explicat, de asemenea, cum contribuie eficiența energetică la securitatea energetică, dar și care este viziunea Comisiei Europene în privința clădirilor noi și a modernizării stocului existent de clădiri.

Cerințele europene în privința clădirilor sunt tot mai ambițioase, impunând trecerea de la standardul nZEB (nearly zero energy building) la cel de zero emisii, atât pentru clădirile existente care intră în renovare majoră, cât și pentru construcțiile noi. Ce trebuie să facă România pentru a ține pasul cu aceste transformări majore care vin de la Bruxelles a explicat Oana Özmen secretar al Comisiei pentru Industrii și Servicii din cadrul Parlamentului României.

Programul România Eficientă continuă cu noi investiții majore

Programul România Eficientă se va concentra în continuare pe renovarea de școli publice. După punerea în funcțiune a școlii de la Băicoi, care se apropie de final, România Eficientă va începe, cu sprijinul sponsorului oficial OMV Petrom, renovarea a încă două unități de învățământ, a declarat Radu Dudău, coordonatorul programului România Eficientă. În plus, va continua campania de informare și educare privind eficiența energetică.

În viitorul apropiat, vom înțelege mai bine rolul pe care clădirile îl au în viața noastră, oferindu-ne o protecție de care avem nevoie într-un sistem climatic în schimbare, a adăugat Radu Dudău.

Renovarea școlilor este foarte importantă și trebuie gândită într-o manieră integrată, spune Mihai Moia, Directorul Executiv al ROENEF. El a explicat că printr-o renovare aprofundată la standard nZEB nu obținem doar reducerea consumului de energie, ci beneficii extinse asupra sănătății, stării de bine și capacității elevilor de a performa. În acest sens, programul România Eficientă demonstrează că există tehnologiile necesare pentru a realiza renovări aprofundate la standarde nZEB, fiind un îndemn către alți beneficiari potențiali pentru investiții similare.

Traversăm o perioadă foarte complicată nu doar ca efect al tranziției energetice, ci și ca urmare a unor conflicte geopolitice care au schimbat cu totul perspectiva asupra energiei și asupra felului în care o consumăm. Cât de important este, în acest context, programul România Eficientă, cel mai amplu program privat la nivel național dedicat eficienței energetice în clădiri, explică Adrian Măniuțiu, Managing Partner al EM360 Group.