Energy Policy Group, think-tank-ul specializat în domeniul energiei, care coordonează programul România Eficientă, a lansat un nou proiect de promovare a eficienței energetice, în parteneriat cu Centrul Român de Politici Europene.
Proiectul care se desfășoară în perioada ianuarie – aprilie 2024 vine în sprijinul autorităților locale, prin workshop-uri de informare cu privire la soluțiile tehnice și oportunitățile de finanțare disponibile pentru realizarea proiectelor de reabilitare energetică a clădirilor.
De asemenea, EPG și CRPE organizează workshop-uri practice adresate copiilor, pentru creșterea nivelului de conștientizare a importanței eficienței energetice și a consumului responsabil.
Primele evenimente din această serie au avut loc în cursul lunii februarie, în două dintre localitățile în care au fost reabilitate energetic unități de învățământ prin programul România Eficientă, respectiv Ploiești, județul Prahova și Ovidiu, județul Constanța.
“Este foarte important să începem educația la nivel școlar, pentru că este vârsta la care sunt cel mai bine surprinse și asimilate aceste elemente privind evitarea risipei de energie”, precizează Radu Dudău cu privire la scopul organizării workshop-urilor educative adresate copiilor.
Vă invităm să urmăriți întreaga declarație oferită de Radu Dudău, președintele EPG și coordonatorul programului România Eficientă, cu ocazia susținerii atelierului educativ ”Eficiența energetică – ce pot face eu!”, care a prilejuit reîntâlnirea sa cu elevii primei școli renovate energetic la standard nZEB prin programul România Eficientă: Liceul Tehnologic „Elie Radu” din Ploiești.
Cunoștințele legate de utilizarea eficientă a resurselor limitate de care dispunem și protejarea mediului fac parte din formarea personalității elevilor și dezvoltarea lor ca cetățeni europeni responsabili. Mai mult, copiii pot contribui la schimbarea pozitivă a comportamentelor de consum energetic la nivelul comunităților, prin informațiile pe care le împărtășesc membrilor familiei și prietenilor lor.
Autoritățile publice locale din România au de îndeplinit anumite acțiuni și obiective legate de creșterea eficienței energetice a clădirilor, prevăzute de legislația și reglementările naționale în domeniu, dar beneficiază și de oportunitatea de a obține fondurile necesare proiectelor de renovare energetică, prin accesarea programelor specifice de finanțare.
Cătălin Lungu, Președintele OAER, în cadrul workshop-ului “Drumul spre eficiența energetică și clădiri nZEB”, organizat pentru autoritățile administrației publice locale din Ploiești:
În cadrul workshop-ul „Eficiența energetică – provocări și realizări pentru administrațiile locale și bune practici în renovarea clădirilor de interes public”, autoritățile locale din Ovidiu și localitățile învecinate au avut ocazia să participe la o discuție despre strategii de renovare energetică a clădirilor și oportunitățile de finanțare disponibile, beneficiind și de exemplele de bune practici oferite de proiectele de reabilitare energetică a școlilor realizate prin programul România Eficientă. Și copiii care merg la grădinițele Zig-Zag și Licurici au participat la un atelier educativ pe tema eficienței energetice, adaptat nivelului lor de înțelegere.
Atât pentru binele lor, cât și al comunității din care fac parte, copiii trebuie să fie expuși încă de la vârsta preșcolară la idei și comportamente care țin de eficiența energetică, este de părere Nicoleta Moraru, educatoare la grădinița Zig-Zag din Ovidiu, județul Constanța.
Toți copiii din România merită școli reabilitate energetic prin programul România Eficientă, consideră doamna Mirela Sârbu, directorul grădiniței Zig-Zag din Ovidiu, județul Constanța. Astfel de programe ar trebui să fie încurajate și extinse la nivel național, a mai adăugat dumneaei.
Vă invităm să urmăriți site-ul România Eficientă și paginile noastre de Facebook și Instagram pentru noutăți cu privire la următoarele workshop-uri susținute în cadrul parteneriatului dintre Energy Policy Group și Centrul Român de Politici Europene.