Echipa

Radu Dudău este co-fondator și director al Energy Policy Group (EPG). Este conferențiar universitar la Universitatea București, unde predă Relații Internaționale. Din 2006 până în 2010, a fost director adjunct la Institutul Diplomatic Român al Ministerului Afacerilor Externe.
Este absolvent al Facultăților de Fizică și de Filozofie din cadrul Universității Iași. Deține un doctorat în filozofie de la Universitatea Konstanz (Germania), precum și un doctorat în științe politice (relații internaționale) de la Școala Națională de Studii Politice și Administrative (SNSPA, București). A beneficiat de o bursă Fulbright de cercetare în cadrul programului de securitate națională al Harvard Kennedy School of Government (2011). De asemenea, a fost visiting fellow la Danish Institute of International Relations (Copenhaga, 2006) și bursier OSI/FCO-Chevening la Universitatea din Oxford (1999-2000). Domeniile sale de expertiză sunt politica internațională a energiei, piețele energetice, planificarea strategică și geopolitica resurselor naturale.

Denisa Diaconu este analist de politici energetice și manager de proiecte la Energy Policy Group (EPG). Ea este îndeosebi interesată de politicile de eficiență energetică și economie circulară, fiind implicată direct în coordonarea diferitelor proiecte pe care EPG le derulează în vederea accelerării tranziției către o economie verde și inclusivă.
Denisa este absolventă de Științe Politice și deține un master în Teorie și Analiză Politică în cadrul Școlii Naționale de Studii Politice și Administrative (SNSPA, București), precum și un master în Antreprenoriat și Administrarea Afacerilor în Energie la Academia de Studii Economice (București). În 2017, a studiat un semestru la Universitatea Carolină din Praga, în cadrul Departamentului de Politici Publice și Sociale. Anterior, Denisa a fost implicată în mai multe proiecte internaționale de cercetare privind reprezentarea politică, comportamentul electoral, forme de clientelism electoral și economie comportamentală, ceea ce o face interesată de impactul social pe care îl pot avea actualele tendințe din sistemul energetic asupra diferitelor grupuri sociale. În prezent, ea este parte din Global Women’s Network for Energy Transition.