Skip to main content

România Eficientă, cel mai mare proiect privat de interes național dedicat eficienței energetice în clădiri, derulat de Energy Policy Group (EPG) cu finanțarea sponsorului oficial OMV Petrom, s-a alăturat ca partener la cea de-a doua ediție a conferinței „Standarde nZEB – Eficiența Energetică și Materiale de Construcții”, ce a avut loc pe data de 28 octombrie, la Palatul Parlamentului.

În cadrul evenimentului, organizat de către deputatul Oana-Marciana Özmen, secretar al Comisiei pentru industrii și servicii, alături de Anca Dragu, președinte al Senatului României, și deputatul Sándor Bende, președinte al Comisiei pentru industrii și servicii, a fost subliniate beneficiile pe care clădirile nZEB le asigură pentru consumatori, dar și importanța colaborării dintre legiuitori, mediul public și cel privat pentru îmbunătățirea legislației în domeniu.

„Cred că și la noi piața va cunoaște o familiarizare cu aceste standarde și că deja vom vedea atât în sectorul rezidențial, cât și în cel al clădirilor publice și comerciale, clădiri noi, dar și renovări reușite la standarde nZEB”, a declarat Radu Dudău, director EPG și coordonator al proiectului România Eficientă.

Devine din ce în ce mai evident că măsurile de eficiență energetică în clădiri pot reprezenta o soluție pe termen lung pentru reducerea consumului de energie și, implicit a costurilor. Renovarea la standarde nZEB reprezintă o garanție a unui consum redus. De aceea, facem o astfel de renovare la Liceul Tehnologic „Elie Radu” din Ploiești, spune Denisa Diaconu, analist Energy Policy Group și Project Manager al proiectului România Eficientă.

Propunere: Schemă de finanțare pentru sprijinirea construcțiilor la standarde nZEB

„Pe noi ne bucură foarte mult să vedem sprijinul transpartinic al acestei idei de eficiență energetică. Aș vrea să lansez o provocare: ce-ar fi dacă cu toții am reuși până în primăvara anului viitor ca, prin fonduri europene, să creăm o linie de finanțare pentru toată lumea, inclusiv persoane private, care, dacă aplică standarde nZEB și reduc consumul de energie la acest standard, vor beneficia de o schemă de sprijin foarte concretă, inclusiv pentru construcții noi? Și din primăvară, orice construcție nouă care aplică aceste noi tehnologii să beneficieze de o schemă de sprijin. Acest lucru se întâmplă în alte state membre, am văzut exemplul Germaniei. Odată ce vom fi responsabilizați, când vom vedea reducerea de costuri, precum și această subvenție, cred că cei care vor dori să construiască vor lua cu siguranță în calcul această opțiune”, a declarat Alexandru Maximescu, vicepreședinte OMV Petrom, sponsorul oficial al proiectului.

Mai multe detalii găsiți în comunicatul de presă.