Skip to main content

21 decembrie 2021. Comisia Europeană propune ca, începând din 2030, toate clădirile noi și cele care intră în proces de renovare aprofundată să aibă zero emisii de carbon, iar pentru sectorul public, regula să se aplice începând cu 2027, potrivit noii propuneri de Directivă privind performanța energetică a clădirilor. Aceste clădiri trebuie să consume puțină energie, să fie alimentate cu surse regenerabile și să nu genereze emisii de carbon la fața locului din combustibili fosili. Noua propunere mai prevede ca toate clădirile existente să fie transformate în clădiri cu emisii zero până în 2050.

De asemenea, statele membre vor impune ca în clădirile cu emisii zero să fie instalate dispozitive de măsurare și control pentru monitorizarea și reglarea calității aerului din interior. În clădirile existente, instalarea unor astfel de dispozitive va fi cerută acolo unde este fezabil din punct de vedere tehnic și economic, în cazul renovărilor majore. Standardul nZEB (nearly zero energy building – clădire cu un consum aproape zero de energie), care în acest an a devenit obligatoriu în toată Uniunea Europeană, inclusiv în România, rămâne în vigoare pentru clădirile noi până la aplicarea standardului zero-emisii, se menționează în textul propunerii de directivă, publicat recent de Comisia Europeană.

„Eficiența energetică devine din ce în ce mai importantă. Dacă ne pregătim de acum, vom atinge țintele din 2030 nu doar pentru eficiență energetică, ci și în ceea ce privește reducerea emisiilor. Trebuie să ne uităm cu foarte mare atenție la ce se întâmplă la nivel european, să înțelegem ce înseamnă Directiva privind eficiența energetică, cum o transpunem mai bine pentru România, dar și alte directive care au legătură cu eficiența energetică”, a declarat Mădălin Apostol, Senior Manager, Proiecte speciale, OMV Petrom, într-o dezbatere organizată prin proiectul România Eficientă.

„Standardele pentru 2030 deja se anunță și mai severe, și mai ambițioase. Prin noua variantă a Directivei privind performanța energetică a clădirilor, în 2030 devine obligatoriu standardul zero- emission buildings. În 2010, a fost anunțat standardul nZEB și atunci nimeni nu i-a acordat atenție. În România începuse să se discute public despre nZEB abia cu câteva luni înainte să devină obligatoriu și toată lumea a fost luată prin surprindere. Acum suntem avizați și știm că trebuie să creștem foarte mult rata de renovări aprofundate, să știm că prin lege toate clădirile noi deja sunt la alte standarde. Școlile, spitalele, clădirile din zona publică necesită atenție specială”, a declarat Radu Dudău, director Energy Policy Group (EPG) și coordonator al proiectului România Eficientă.

Electrica și Signify s-au alăturat în proiectul de renovare la standard nZEB de la Liceul Tehnologic „Elie Radu” din Ploiești

România Eficientă a început în vara acestui an lucrările de renovare aprofundată la standard nZEB la Liceul Tehnologic Energetic „Elie Radu” din Ploiești, investiția, în valoare de circa un milion de euro, fiind finanțată de către OMV Petrom, sponsorul oficial al proiectului România Eficientă. Este primul proiect de renovare la standarde nZEB din fonduri private la nivel național.

„Am demarat cu un proiect pilot la Liceul Energetic Tehnologic Elie Radu din Ploiești, o clădire unde pentru prima dată, cu finanțare privată, realizăm la standarde nZEB o renovare majoră, cu tehnologii noi. Nu doar că vom avea o performanță energetică net superioară a clădirii, dar vom atinge și acei indicatori foarte importanți: calitatea aerului interior, un iluminat de performanță ridicată care contează extrem de mult în starea de bine și performanța școlară a elevilor. Este un proiect pe care vrem să îl replicăm”, a mai declarat Radu Dudău, director EPG.

În acest proiect ambițios de renovare s-au alăturat Grupul Electrica, prin compania Electrica Furnizare, ce asigură instalațiile solare fotovoltaice și termice pentru clădirea școlară supusă reabilitării energetice, și Signify, care contribuie cu un sistem de iluminat ultramodern.

„Astfel de investiții sunt importante și prin prisma rapoartelor de mediu care sunt tot mai îngrijorătoare, iar, în acest sens, este esențial schimbul continuu de experiență între statele care au aderat la Green Deal și care s-au angajat la așezarea propriilor economii pe o traiectorie durabilă. Transparentizarea și creșterea performanțelor de mediu, sociale și de guvernanță reprezintă obiective clare ale Grupului Electrica și, în mod evident, în 2022 vom continua în aceeași direcție, pentru că este responsabilitatea celei mai mari companii de electricitate să pună umărul la construirea unei societăți durabile. Cred că proiectul România Eficientă are un potențial extraordinar și cu siguranță dorim să ne implicăm din ce în ce mai mult”, a declarat Corina Popescu, CEO Electrica.

„Nu există educație despre ce înseamnă calitatea luminii, despre cum afectează ea sănătatea în general, dar și procesul de învățare la elevi sau de vindecare, în cazul pacienților din spitale. Avem studii făcute despre cum pot influența intensitatea și culoarea luminii aspecte precum atenția și concentrarea elevilor”, a spus Răzvan Copoiu, CEO Signify Romania & South East Europe.

„Nu cred că finanțarea va fi problema, ci cum scrii un proiect și cum reușești să atragi toate aceste fonduri dedicate renovării energetice, pentru că ele sunt pe piață”, a subliniat Iuliana Leca, Director Investiții, Primăria Sectorului 6.

„Este important să facem pașii concreți acum. Vă asigur că 2022 va fi un an de referință privind modificările pe care le vom face în legislația națională. Este necesar să existe o colaborare între specialiști, între autoritățile locale care deja sunt un model de bună practică, pentru a crea acest cadru național referitor la nZEB până în 2030, apoi pentru clădirile cu zero-emisii”, a declarat, la rândul său, deputatul Oana Ozmen, secretar al Comisiei pentru industrii și servicii. Ea a reamintit că prin Planul Național de Redresare și Reziliență, România și-a asumat să renoveze circa 2.000 de clădiri publice (spitale, școli, instituții administrative etc.).


Despre România Eficientă

România Eficientă este un proiect privat, de interes public național, derulat de Energy Policy Group (EPG), în parteneriat și cu finanțarea OMV Petrom. Proiectul a demarat în vara anului 2019 și constă în derularea unui program național de promovare a eficienței energetice. România Eficientă își propune să sprijine atingerea țintelor României pentru 2030 în privința reducerii emisiilor de carbon și a creșterii eficienței energetice, atât prin campanii de informare și educare, cât și prin realizarea unor proiecte concrete de renovare majoră în școli publice din diferite regiuni ale țării. Mai multe detalii găsiți pe site-ul romania-eficienta.ro.

Despre OMV Petrom

OMV Petrom este cea mai mare companie de energie din Europa de Sud-Est, cu o producție anuală de țiței și gaze la nivel de grup de 53 milioane bep în 2020. Grupul are o capacitate de rafinare de 4,5 milioane tone anual și operează o centrală electrică de înaltă eficiență de 860 MW. Pe piața distribuției de produse petroliere cu amănuntul, Grupul este prezent în România și țările învecinate prin intermediul a 790 benzinării, la sfârșitul lui martie 2021, sub două branduri, OMV și Petrom.

OMV Aktiengesellschaft, una dintre cele mai mari companii industriale listate din Austria, deține 51% din acțiunile OMV Petrom. Statul român, prin Ministerul Energiei, deține 20,6% din acțiunile OMV Petrom, Fondul Proprietatea deține 7%, iar 21,4% se tranzacționează liber la Bursa de Valori București și la Bursa de Valori Londra.

OMV Petrom este cel mai mare contribuabil la bugetul de stat, cu contribuții de aproximativ 32 miliarde de euro reprezentând taxe, impozite și dividende plătite în perioada 2005 – 2020.

Din 2007, OMV Petrom a integrat în strategia sa de business principiile responsabilității corporatiste. În perioada 2007-2020, compania a alocat aproximativ 72 milioane euro pentru dezvoltarea comunităților din România, concentrându-se pe protecția mediului, educație, sănătate și dezvoltare locală.

Pe 29 iulie 2020, OMV Petrom și-a anunțat sprijinul pentru recomandările emise de Task Force on Climate-related Financial Disclosures (TCFD, Grupul operativ pentru publicarea informațiilor financiare referitoare la schimbările climatice) privind riscurile și oportunitățile asociate schimbărilor climatice.